ONG-uri pentru drepturile omului fac apel către Vladimir Voronin
Mai multe organizaţii obşteşti din R. Moldova cer preşedintelui în exerciţiu, Vladimir Voronin, să demisioneze din toate funcţiile publice şi să se retragă de pe scena politică, informează Info-Prim Neo.
„Înţelegem, domnule preşedinte, că vă cerem să faceţi un pas dificil în viaţă, dar dacă ţineţi cu adevărat, precum declaraţi adesea, la destinul statului şi al poporului nostru, vă îndemnăm să faceţi acest pas şi să transmiteţi ştafeta noii generaţii, capabile să scoată ţara din criză şi să promoveze valorile europene”, se menţionează în apelul dat publicităţii joi, 11 iunie, într-o conferinţă de presă.
„În decembrie 1999, în timpul crizei politice din Federaţia Rusă, preşedintele rus, Boris Elţin, a făcut un asemenea gest de onoare şi de demnitate, prin care va rămâne în istoria mondială ca personalitate politică eminentă”, a spus Victor Catan, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Ofiţerilor Organelor de Drept
„Înţelegem foarte bine că după evenimentele de la 7 aprilie, în populaţia noastră este băgată frica şi oamenii se tem să se expună. Ne îngrijorează acest fapt şi dorim să atenţionăm autorităţile să nu se joace cu focul” , a spus Valeriu Troenco, viceministru al justiţiei între 1999-2001, membru al mai multor ONG-uri.
Potrivit lui Troenco, evenimentele din 7 aprilie au fost organizate de actuala guvernare, fapt demonstrat şi de lipsa de probe împotriva opoziţiei. „Filmuleţele derulate foarte insistent la canalele servile actualei guvernări încearcă să dezbine societatea în „ai noştri” şi „ai voştri”, a spus Valeriu Troenco.
Preşedintele CHDOM, Ştefan Urâtu, unul dintre semnatarii apelului, candidat independent la alegerile din 5 aprilie, spune că va participa la alegerile anticipate, dar nu s-a decis încă sub ce formă: candidat independent, membru de partid sau monitor.
Apelul înaintat preşedintelui Voronin este semnat de Asociaţia Internaţională a Ofiţerilor Organelor de Drept, Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţa Ţării, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului în Moldova, Baroul Avocaţilor din RM, Asociaţia de Drept Umanitar, Asociaţia Obştească „Avia-Natura” şi Organizaţia Obştească „Progresul Silvic”, veterani de război, cavaleri ai diferitor ordine.