Cinci organizaţii neguvernamentale preocupate de drepturile omului au criticat lipsa de reacţie a poliţiei la altercaţiile din faţa Procuraturii Generale de marţi, 3 februarie. În incinta agenţiei Info-Prim Neo, lideri şi reprezentanţi ai Amnesty International (AI) Moldova, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Hyde Pak, Institutului pentru Drepturile Omului şi ai Promo-Lex au chemat jurnalişti, miercuri, 4 februarie, la o şedinţă publică la care au analizat comportamentul poliţiei în timpul mitingului, când au fost agresaţi de cel puţin 9 indivizi. Militanţii pentru drepturile omului erau la un miting de protest în faţa Procuraturii Generale în susţinerea libertăţii întrunirilor, când au fost agresaţi de persoane cu măşti pe faţă care i-au stropit cu vopsea din spray-uri. Potrivit organizatorilor, poliţia nu s-a implicat pentru a separa manifestanţii de contra-manisfestanţi, deşi ei apelat la serviciul 902 de nenumărate ori. Organizatorii spun că în preajmă se aflau cel puţin două maşini ale poliţiei. Mai mult, nici ofiţerul de poliţie care se afla la post la intrarea în sediul procuraturii nu a intervenit şi chiar a blocat accesul câtorva jurnalişti să intre pentru a se proteja de agresori. „Poliţiştii iarăşi au picat examenul. Cogemite bărbaţi, bine-mersi hrăniţi, echipaţi”, a spus Igor Grosu, preşedintele consiliului AI Moldova. El avea capul bandajat din cauza loviturilor primite de la atacatori. „Am urmărit ştirile ieri şi era o disonanţă între reportajul despre altercaţiile de la miting şi reportajul despre cum guvernul Statelor Unite ale Americii oferă în lot de echipat poliţiei R. Moldova”, a adăugat Igor Grosu. Preşedintele Promo-Lex, Ion Manole, a spus că a solicitat informaţii de la procuratură şi poliţie cu privire la evenimentele de marţi, iar Igor Grosu de la Amnesty International spune că pregăteşte probe pentru a se adresa în judecată. Pavel Postică, jurist în cadrul Promo-Lex, a spus că sunat marţi la Comisariatul de poliţie din sectorul Râşcani pentru a veni şi a certifica incidentul, dar s-a ales cu răspunsul că „poliţia nu strânge gunoaie”. Protestarii au demonstrat fotografii cu feţele câtorva dintre agresori, iar incidentul a fost filmat de ei şi de mass-media din Chişinău. Ei au adus la şedinţă o mască şi câteva spray-uri de-ale atacatorilor pentru a le folosi ca şi corpuri delicte în caz că forţele de ordine decid să investigheze cazul. La şedinţă a venit şi un ombudsman de la Centrul pentru Drepturile Omului, Oleg Efrim, care consideră „inadmisibil comportamentul autorităţilor chemate să asigure libertatea întrunirilor, aceştia încălcând toate obligaţiile pe care le are statul în realizarea libertăţii întrunirilor prevăzută de Constituţie şi de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului”. Avocatul parlamentar a mai spus că Centrul pentru Drepturile Omului s-a autosesizat şi va cere explicaţii de la forţele de ordine pe marginea acestui caz. Solicitat de Info-Prim Neo, Tudor Căpăţână, specialist principal al Biroului Relaţii Publice al Comisariatului General de Poliţie, a declarat că „problema este mai amplă, deoarece de la intrarea în vigoare a Legii cu privire la întruniri (aprilie 2008 – n.r.), Primăria municipiului Chişinău permanent nu informează la timp poliţia cu privire la organizarea întrunirilor”. „După ce este informată, pentru a asigura protecţia participanţilor la întrunire – şi în cazul de ieri s-a văzut că este necesară protecţia în anumite circumstanţe – primăria sesizează poliţia”. Potrivit specialistului în relaţii publice, primăria nu a informat poliţia despre mitingul în cauză. „Comisariatul de poliţie este pus în situaţia de a se informa singur despre întrunirile preconizate în Chişinău”, a spus Tudor Căpăţână. „Despre încăierare am aflat doar după consumarea evenimentului”, a mai spus acesta. Întrebat de ce nu a intervenit echipa operativă de la serviciul 902, ofiţerul spune că nimeni nu a apelat la acest serviciu, „s-au verificat şi înregistrările”. Tudor Căpăţână a confirmat că poliţia investighează cazul, în urma plângerilor depuse de către participanţii la mitingul de marţi. Centrul de presă al Ministerului Afacerilor Interne a anunţat că ministerul s-a autosesizat şi desfăşoară investigaţii rezultatele cărora vor fi enunţate la timpul potrivit. Serviciul de presă al Procuraturii Generale nu are comentarii deocamdată.
ONG-uri critică poliţia pentru lipsă de reacţie la altercaţiile din faţa Procuraturii Generale
-
igor grosu despre faptul ca politia a picat examenul.mp3
- 0
-
oleg efrim despre comportamentul politiei.mp3
- 0