Codul Electoral al Republicii Moldova necesită modificări, îndeosebi în ceea ce priveşte transparenţa financiară a partidelor politice. De această părere sunt experţi din ţară şi din străinătate care au participat în această săptămână la o masă rotundă dedicată schimbului de experienţă internaţională în educaţia electorală şi metodologiile de monitorizare în timpul alegerilor. Solicitată de Info-Prim Neo, directorul executiv al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, care a organizat evenimentul, Daniela Terzi-Barbăroşie, a declarat că dialogul cu experţii din alte ţări este foarte important pentru că experienţa tuturor este utilă atunci când îţi propui să îmbunătăţeşti metodologia de lucru privind educaţia alegătorilor şi monitorizarea alegerilor. ,,Fiecare ţară şi fiecare ONG prezent la această masă rotundă au prezentat anumite lucruri care nu sunt la noi sau sunt în etapă de desfăşurare şi în acest sens este valoros schimbul de experienţă”, a menţionat directorul centrului. Cât priveşte finanţarea partidelor politice, Daniela Terzi-Barbăroşie a spus acest subiect este unul destul de problematic, iar în Republica Moldova cu atât mai mult, deoarece avem foarte multe cifre dubioase, atât la cheltuieli, cât şi la venituri. Directorul Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” consideră că este bine să se revină la acest subiect cu prima ocazie de discuţii asupra Codului Electoral şi a finanţării partidelor politice. Poate fi făcut şi un demers mai amplu al societăţii civile privind anumite articole sau prevederi expres stipulate pentru acest subiect în Codul Electoral şi în regulamentele aferente. Experţii au discutat şi despre crearea unei reţele în care vor fi implicate ONG-uri din diferite ţări, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice responsabili pentru alegeri, pentru a putea vedea în ce măsură pot demara anumite reforme de îmbunătăţire în domeniul electoral. Un alt aspect important al mesei rotunde a fost stabilirea relaţiilor dintre ONG-uri din aceeaşi ramură, dar din diferite ţări. Aceste relaţii vor permite schimbul de experienţă internaţional în metodologia de lucru privind educaţia alegătorilor şi monitorizarea scrutinelor. „Cred că a fost o activitate care a pus fundamentul unor activităţi de mai departe. Am avut posibilitatea să ne cunoaştem şi să vedem care ne sunt afinităţile ca ulterior să se stabilească o reţea internaţională de ONG-uri şi experţi car lucrează în domeniul educaţiei civice, electorale, şi monitorizării alegerilor”, a comunicat Daniela Terzi-Barbăroşie. Directorul Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” a mai spus că şi experţii străini au preluat unele lucruri din Moldova. De exemplu modalităţile de votare pentru persoanele cu deficienţe de vedere, monitorizarea de gen etc. „Le-a plăcut şi ideea dezbaterilor în comunităţi. Cred că am avut cu toţii de învăţat, şi ei de la noi şi noi de la ei”, a conchis Daniela Terzi-Barbăroşie. Masa rotundă „Educaţie electorală şi metodologii de monitorizare: bune practici şi oportunităţi în ţările Uniunii Europene şi a Parteneriatului Estic” a fost organizată în cadrul Coaliţiei pentru Alegeri Libere şi Corecte în parteneriat cu Asociaţia European Exchange (Germania). Activităţile desfăşurate în cadrul Coaliţiei se bucură de suportul financiar al Fundaţiei Est-Europeane din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida / Asdi), şi Ministerul de Externe al Danemarcei (DANIDA).