Organizaţiile neguvernamentale de media îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu reţinerea reporterului Vadim Ungureanu şi cu percheziţiile efectuate la sediul redacţiei portalului de ştiri deschide.md, transmite IPN cu referire la o declaraţie publică a ONG-urilor de media.
Organizaţiile de media solicită Ministerului Afacerilor Interne claritate, obiectivitate, corectitudine şi transparenţă maximă în dosarul în care este vizat reporterul. Totodată, cer respectarea principiilor statului de drept şi a legislaţiei în vigoare şi neadmiterea oricăror acţiuni de intimidare a instituţiilor media şi a jurnaliştilor în legătură cu activitatea lor profesională.
Semnatarii declaraţiei sunt: Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Centrul „Acces-Info”, Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, Centrul de Investigaţii Jurnalistice.
Vineri, 20 iunie, sediul redacţiei deschide.md a fost percheziţionat de către angajaţi ai MAI, iar reporterul Vadim Ungureanu a fost reţinut pentru 72 de ore. Motivul reţinerii, conform datelor prezentate de Inspectoratul General de Poliţie, ar fi şantajarea de către reporter a unei persoane cu funcţie de răspundere pentru a obţine informaţii cu caracter personal despre mai multe persoane din domeniul culturii şi artei.
În opinia redacţiei, acţiunile Ministerului Afacerilor Interne constituie o răzbunare, ca urmare a publicării unor articole de investigaţie în care sunt relatate presupuse abateri comise de către conducerea şi colaboratori ai MAI.