Olimpia, la un pas de prima finală

Olimpia Bălţi este foarte aproape de prima finală de Cupă din istorie. Miercuri, 20 aprilie, în meciul tur din semifinale, bălţenii au învins Dacia Chişinău, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Sidorov în minutul 85. În culise se vorbeşte că Dacia va ceda intenţionat drumul în finală în favoarea Olimpiei, deoarece „lupii galbeni” şi-au concentrat toată atenţia asupra câştigării primului titlu de campioană. Înaintea meciului de cupă, patronul Daciei, Adlan Şişhanov, a dat de înţeles acest lucru. „Avem mulţi jucători accidentaţi. Trebuie să delimităm interesele”, a spus Şişhanov. În cealaltă semifinală, Sheriff Tiraspol s-a impus la limită, scor 1-0, în faţa echipei Iskra-Stal Râbniţa. Benjamin Balima a fost autorul golului în minutul 14. Finalistele se vor decide pe 4 mai, atunci când vor avea loc meciurile retur. Sheriff este formaţia cu cele mai multe Cupe ale Moldovei câştigate – 6. Mai mult, gruparea tiraspoleană a câştigat ultimele 3 ediţii. Dacia are în palmares 3 finale disputate, iar Olimpia şi Iskra încă nu au jucat nici o finală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.