Olga Coptu este numită în funcţia de şefă a Biroului pentru Relaţii cu Diaspora conform unei Dispoziţii semnate de prim-ministrul Pavel Filip. Noua şefă a fost prezentată colectivului de către secretarul general al Guvernului, Tudor Copaci, transmite IPN.
Şeful Cancelariei de Stat a exprimat gratitudine pentru munca depusă până în prezent de către fostul şef al BRD, Valeriu Turea, şi echipa acestuia, dând asigurări că va rămâne la fel de deschis pentru cooperare şi dialog. „Până în prezent, echipa Biroului, alături de fostul şef al acestuia, Valeriu Turea, a reuşit să facă lucruri mari cu oameni puţini. Vă doresc să lucraţi în acelaşi ritm şi cu acelaşi impact pentru a asigura continuitatea activităţilor”, a subliniat Tudor Copaci.
Olga Coptu a menţionat că vine în funcţie cu angajamentul de a continua iniţiativele lansate în cadrul entităţii şi va da dovadă de responsabilitate în activitatea desfăşurată. „Vin în această funcţie cu o responsabilitate enormă, dar mă simt şi onorată de acest mandat, pentru că îmi doresc să continuăm împreună cu echipa Biroului toate acţiunile şi proiectele începute. Vom implica cât mai mult membrii diasporei în activităţile destinate lor şi vom promova toate iniţiativele şi realizările pe dimensiunea Diasporă, Migraţie şi Dezvoltare”, a afirmat noua şefă a BRD.
Totodată, Valeriu Turea, fostul şef al Biroului, a mulţumit Guvernului pentru susţinerea permanentă a activităţilor desfăşurate şi i-a urat „bun venit!” noii conduceri. „Aveţi o reputaţie foarte bună în diasporă, cunoaşteţi viaţa diasporei din interior. Preluaţi conducerea uneia dintre cele mai bune echipe din cadrul autorităţilor publice şi în acest context, am toată certitudinea că transferul de funcţii se va produce elegant”, a afirmat Valeriu Turea.
Noua şefă a Biroului pentru relaţii cu diaspora, Olga Coptu, este o exponentă a diasporei Republicii Moldova din Italia, revenită acasă în anul 2014. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, ulterior, absolvind şi Facultatea de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale a Universităţii „La Sapienza di Roma” din Italia. În 2009, Olga Coptu a înfiinţat ziarul migranţilor moldoveni - „Gazeta Basarabiei”, care a fost distribuit în mai multe ţări, precum: Italia, Franţa, Portugalia, Elveţia, Belgia, Grecia. Anterior, domnia sa a activat în cadrul Biroului Relaţii Interetnice şi Ministerul Culturii.