Oleg Tarnovschi a câștigat argintul la Europenele din Bulgaria

Canotorul moldovean Oleg Tarnovschi și-a îmbunătățit rezultatul la proba canoe simplu 500 metri la Campionatele Europene. După ce anul trecut a cucerit bronzul la Moscova, Tarnovschi s-a clasat de această dată pe locul 2 la Europenele din Bulgaria, transmite IPN.

Oleg a încheiat finala cu timpul 01:46.792, fiind întrecut doar de campionul mondial și european, cehul Martin Fuksa (01:44.884). Pe podium s-a clasat și polonezul Tomasz Kaczor. Oleg Tarnovschi a concurat și în finala la canoe simplu 5000 metri, clasându-se pe locul 8 cu timpul 23:24.150. Campion european a devenit germanul Sebastian Brendel (21:45.710).

La Plovdiv, duetul Oleg Nuța – Ilie Sprîncean au evoluat în finala la canoe dublu 500 metri. Ei s-au clasat pe locul 5 cu timpul 01:39.824. Campioni au devenit rușii Viktor Melantyev și Ivan Shtyl (01:36.264), fiind urmați de românii Leonid Carp - Victor Mihalachi și ucrainenii Dmytro Ianchuk - Taras Mishchuk.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.