Oleg Onişcenco acuză puterea că intimidează persoanele ce doresc să adere la formaţiunea pe care o conduce

Iniţiatorul proiectului politic „Casa Noastră – Moldova”, Oleg Onişcenco, acuză Ministerul Justiţiei (MJ) că refuză să înregistreze partidul, iar Procuratura Generală (PG) – că intimidează persoanele care au semnat pentru accederea în formaţiune, transmite Info-Prim Neo „Până acum circa 300 de persoane din raioanele Leova şi Ştefan Vodă au fost chemaţi pentru a da explicaţii de ce vor să adere la partid”, a declarat Onişcenco marţi, 27 ianuarie, într-o conferinţă de presă. Oleg Onişcenco, care este şi consilier municipal în Chişinău, s-a plâns că, atunci când a cerut Ministerului Justiţiei să-i restituie dosarul pentru înregistrarea partidului, i s-a spus că documentele au fost expediate Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). Ministerul suspectează că o treime din cele 5200 de semnături prezentate sunt false. „Nu înţeleg care este rolul CCCEC şi care este logica ca acest organ să fie implicat în acest caz. Înţeleg că acest centru este folosit de putere pentru a suspenda toate eforturile care se fac pentru consolidarea democraţiei în RM”, a menţionat Onişcenco. Acesta a mai spus astfel, MJ şi PG „intenţionează să submineze partidul „Casa Noastră – Moldova, să discrediteze imaginea liderului şi să blocheze activitatea membrilor formaţiunii”. De asemenea, el a spus că şeful direcţiei MJ care coordonează înregistrarea partidului este este ofiţer SIS. „Este inadmisibil ca SIS să controleze şi procesele de înregistrare a partidelor politice”, a spus Onişcenco. „Casa noastră – Moldova” nu-şi poate anunţa intenţia de a participa la alegeri în calitate de partid, motiv pentru care se duc tratative cu partidul Uniunea Centristă din Moldova (UCM), a comunicat Oleg Onişcenco. Solicitat de Info-Prim Neo, şeful serviciului de presă al Ministerului Justiţiei, Anatolie Semionov, a declarat că circa 2 mii din cele 5 mii de semnături depuse sunt vădit false. „Se vedea cu ochiul liber că semnăturile sunt false. Acest lucru a fost confirmat şi de experţii consultaţi de MJ”, a spus Semionov, precizând că „nu au fost indicate nici numerele buletinelor de identitate ale semnatarilor, ceea ce contravine legislaţiei”. Totodată, reprezentantul MJ a spus că „numărul mare de semnături false prezentate a determinat transmiterea documentelor la CCCEC”. Actele pentru înregistrarea partidului au fost depuse la MJ în luna iunie 2008, iar în prezent proiectul politic numără, potrivit Onişcenco, şase mii de membri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.