Fostul candidat la funcţia de primar al Chişinăului din partea Partidului „Democraţia Acasă”, activistul civic Oleg Brega, susţine că nici unul din cei doi candidaţi care vor concura în turul doi pentru fotoliul de primar al capitalei nu este potrivit să deţină această funcţie. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.
„Sunt la fel de nocivi, de periculoşi pentru interesul public. Indiferent cine va câştiga din cei doi, candidatul socialiştilor sau al liberalilor, corupţia se va simţi la ea acasă în Primăria Chişinău. În acest sens nu văd nicio diferenţă dintre ei. După anunţarea rezultatelor alegerilor am fost curtat de ambele tabere, ca să vorbesc în faţa camerei şi să conving alegătorii să voteze pentru o parte sau alta. Am convingeri şi de stânga, sunt şi unionist. Am refuzat oferta lor. Electoratul, deşi în număr mic, care m-a votat nu va accepta astfel de târguri”, a declarat Brega.
Fostul candidat consideră că PSRM are o scuză în faţa alegătorilor referitor la situaţia creată prin aceea că se află în opoziţie. „Dorin Chirtoacă a avut timp suficient ca să facă ceva, dar nu a făcut. Corupţia înfloreşte în primărie. Nu are nicio scuză, mai ales că a fost o perioadă în care liberalii au fost la guvernare, iar unchiul primarului s-a aflat în fruntea statului. Nu are nicio scuză. Din acest considerent cred că şansele socialiştilor pentru turul doi sunt mai mari. Însă nu trebuie să uităm că Greceanîi, Dodon, dar şi alţii din anturajul lor au fost la guvernare şi mare lucru nu au făcut, decât să se implice în diferite scandaluri”, a opinat activistul.
Potrivit lui Brega, actualul legislativ îşi va duce mandatul până la capăt. „Vor face tot posibilul, vor crea coaliţii, numai să nu se ajungă la anticipate. Cei de la guvernare îşi dau bine seama că acesta este ultimul lor mandat”, a spus Oleg Brega.
Candidatul Oleg Brega a acumulat la alegerile din 14 iunie 1,37 la sută din sufragii, plasându-se pe locul 8 din numărul de 17 candidaţi.