Ofițerii INP patrulează neîntrerupt nouă drumuri pe care se înregistrează accidente grave

Ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare (INP) se află 24/24 de ore în nouă sectoare de drum pe care se înregistrează o incidență sporită a accidentelor rutiere grave. Acțiunea este parte a unui proiect-pilot care se desfășoară în urma unei analize efectuate de INP, transmite IPN.

Unul dintre sectoarele de drum care este monitorizat non stop e bd. Dacia, de la str. Valea Crucii până la str. Hristo Botev. Alt sector este Șoseaua Balcani, de la cercul de la str. Calea Ieșilor până în Durlești, intersecția cu str. Tudor Vladimirescu. În Chișinău, ofițerii IPN se află 24/24 de ore și pe str. Muncești, de la str. Grădina Botanică până la intersecția cu str. Aeroportului.

În afara capitalei, echipajele IPN sunt prezente non-stop pe traseul Chișinău–Ungheni, de la intrarea în orașul Strășeni, dinspre Călărași, inclusiv pe str. Ștefan cel Mare paralelă traseului, până la intersecția spre comuna Cojușna. În orașul Ialoveni, va fi supravegheat traseul Chișinău–Hâncești, de la intrarea în Ialoveni până la intrarea în localitatea Bardar.

La Orhei, echipajele de patrulare vor fi prezente pe segmentul de drum de la intrarea în satul Peresecina, dinspre Chișinău, și până la intersecția spre satul Ivancea. La Telenești va fi patrulată porțiunea de drum de la localitatea Sărăteni spre localitatea Zahăreuca.

La Cimișlia polițiștii vor veghea porțiunea de drum dintre localitățile Bozieni și Valea Perjei, iar în municipiul Bălți vor fi monitorizate porțiunile de drum din str. Calea Ieșilor – str. Decebal, inclusiv str-lele Donici, str. Calea Ieșilor, str. Decebal – până la intersecția cu str. Ștefan cel Mare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.