Oficializarea negocierilor va duce la soluţionarea paşnică a conflictului, Catherine Ashton

Oficializarea negocierilor în formatul „5+2” pentru reglementarea conflictului transnistrean va duce la soluţionarea paşnică, complexă şi de durată a conflictului. De această părere este înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, vicepreşedinte al Comisiei Europene, transmite Info-Prim Neo. „Salut călduros decizia adoptată la Moscova (22 septembrie) de către participanţii la formatul de negocieri „5+2” privind reluarea negocierilor oficiale, care au fost întrerupte în februarie 2006. Suntem în aşteptarea unui proces de negocieri în care toate părţile implicate în formatul „5+2” vor acţiona cu bună credinţă şi vor promova un spirit de cooperare. Ca parte a formatului de negocieri “5+2”, UE speră că următoarea reuniune oficială va avea loc cât de curând posibil şi reafirmă dorinţa de a susţine părţile implicate în conflict atât la nivel de negocieri, cât şi în transpunerea în realitate a soluţionării conflictului”, se spune într-o declaraţie semnată de Catherine Ashton. Reluarea negocierilor oficiale în formatul „5+2” s-a decis în cadrul rundei de consultări care avut loc joi, 22 septembrie, la Moscova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.