Oficiali ruşi promit soluţionarea problemelor existente în relaţiile comercial-economice cu R. Moldova

Ministrul Dezvoltării Economice şi Comerţului din Federaţia Rusă Gherman Greff s-a arătat disponibil de a se implica personal în clarificarea şi soluţionarea problemelor existente în relaţiile comercial-economice şi a optat pentru organizarea unei reuniuni de lucru la Moscova în decembrie curent cu participarea experţilor din diferite instituţii guvernamentale ale ambelor state. Declaraţiile ministrului rus au avut loc în carul unei întrevederi oficiale cu ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, care a avut loc la Moscova, pe perioada desfăşurării şedinţei Comisei mixte moldo-ruse de colaborare economică. Discuţiile s-au axat pe subiectul interdicţiilor introduse de Federaţia Rusă la importul de produse agro-alimentare şi alcoolice, din care cauză exporturile din R. Moldova s-au diminuat cu circa 75% comparativ cu anul 2004. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Comerţului, Greff ar fi declarat că economiile ambelor state sunt complimentare, de aceea e nevoie de un dialog permanent pentru soluţionarea problemelor existente. El a acceptat invitaţia Chişinăului de a sosi într-o vizită oficială în februarie 2007. Potrivit aceluiaşi comunicat, partea moldavă a insistat asupra necesităţii semnării protocolului privind perceperea impozitelor indirecte după principiul ţării de destinaţie şi reluarea importurilor de băuturi alcoolice pe piaţa rusă, în calitate de condiţie pentru semnarea de către RM a Protocolul de aderare a Federaţiei Ruse la Organizaţia Mondială a Comerţului. Acesta a fost unicul comunicat de presă difuzat de oficialităţile moldovene despre şedinţa comisiei moldo-ruse de la Moscova. Sursa nu menţionează dacă la Moscova ar fi fost semnat vreun act bilateral, deşi anterior oficialităţile au lăsat anterior să se înţeleagă că în cadrul reuniunii urmau să fie semnate acorduri cu privire la gazele naturale şi la exportul vinului moldovenesc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.