Oficial european reconfirmă obligativitatea retragerii trupelor ruse din Transnistria şi modificarea formatului de menţinere a păcii

Kalman Mizsei, reprezentant special al UE în R. Moldova, a afirmat că demilitarizarea regiunii de Est a ţării reprezintă o condiţie esenţială în identificarea unei soluţii viabile şi durabile a problemei de pe Nistru. Oficialul european a subliniat necesitatea respectării de către Federaţia Rusă a angajamentelor internaţionale asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul. Totodată, apreciind drept importantă transformarea actualului format de menţinere a păcii din regiune în misiune internaţională de observatori civili. Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului moldovean, citat de Info-Prim Neo, declaraţiile respective au fost făcute în cadrul întrevederii comune pe care spikerul Marian Lupu, lideri ai fracţiunilor parlamentare şi deputaţi neafiliaţi au avut-o cu Kalman Mizsei la sfârşitul zilei de 13 februarie. Sursa citată anunţă că interlocutorii au discutat starea actuală şi perspectivele procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Kalman Mizsei a reconfirmat susţinerea UE privind identificarea unei soluţii a conflictului transnistrean în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadru legal internaţional şi să se bazeze pe valorile europene fundamentale. Reprezentantul special al UE a accentuat importanţa unui consens politic naţional privind mecanismele şi principiile de reglementare a problemei transnistrene. De asemenea, a fost accentuată importanţa consolidării măsurilor de încredere dintre cele două maluri ale Nistrului şi menţinerea unui dialog permanent între cetăţenii din partea dreaptă şi partea stângă a Nistrului. Oficialul Uniunii Europene a menţionat şi importanţa asigurării de către părţile implicate în negocieri a unei transparenţe echilibrate şi responsabile pe marginea procesului de reglementare a conflictului. Potrivit sursei citate, deputaţii au pledat pentru implicarea mai activă a Legislativului în problema transnistreană şi pentru mai multă transparenţă în procesul de negocieri. Interlocutorii au fost unanimi în părerea că geneza acestui conflict nu conţine elemente etnice sau religioase şi poate fi soluţionat în baza voinţei părţilor. La întrevedere au participat parlamentarii Eugenia Ostapciuc, Serafim Urecheanu, Vlad Cubreacov, Oleg Serebrian, Iurie Roşca, Vladimir Ţurcanu, Grigore Petrenco, Dumitru Braghiş, Vladimir Filat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.