Oferte turistice de Paşti

Operatorii de turism vin cu oferte speciale de Paşti, atât pentru turiştii străini, cât şi pentru localnici. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alexandru Juraveli, a declarat pentru IPN că în ţară, la pensiunile agroturistice din Orheiul Vechi, pentru cazare, mic dejun, dar şi masa de Paşti, turiştii vor trebui să scoată din buzunar între 40 şi 45 de euro de persoană. Oferta include şi participarea la slujba din noaptea Învierii, dar şi lecţii de încondeiere a ouălor.

Alexandru Juraveli a menţionat că ofertele locale sunt mai puţin atractive pentru turiştii moldoveni, care preferă destinaţii turistice de peste hotare. De Paşti, agenţiile de turism vin cu o ofertă de 6 zile în Ierusalim, la preţul de 575 de dolari, fără costul zborului. Pachetul cuprinde perioada 9-15 aprilie şi include cazare în hotel, excursii prin Ierusalim, participare la Liturghia Învierii, vizitarea Nazarethului. De asemenea, turiştii se vor putea scălda în Iordan.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism a mai spus că solicitate sunt şi ofertele city break (cu o durată de până la 3 zile), la preţ de 250 de euro de persoană, cu tot cu taxe de zbor spre Italia, Dubai, Egipt etc. Cu toate acestea, situaţia economică din ţară a rărit veniturile agenţiilor de turism. Vânzările pentru această perioadă sunt în scădere cu circa 40% comparativ cu anul trecut.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.