Ocupaţiile şi averile candidaţilor la funcţia de procuror general

Comisia pentru selectarea candidatului la funcţia de procuror general al Republicii Moldova a făcut publice CV-urile, declaraţiile de venit, cele de interese şi programele de activitate a celor 8 candidaţi la funcţia vacantă. Publicarea acestora constituie una dintre etapele de selectare a unui singur candidat, transmite IPN.

Procurorul Gheorghe Nogai scrie în CV-ul său că lucrează în prezent la Procuratura Generală fiind procuror pe transport. El declară că în anul 2012 a avut venituri de peste 85 de mii de lei de la locul de muncă, iar soţia lui – peste 71 de mii de lei. Soţii Nogai au mai obţinut pe parcursul anului trecut venituri din pensie de aproape 120 de mii de lei. Candidatul are 6 terenuri cu destinaţii diferite în raionul Glodeni,  un apartament, o casă de locuit şi un garaj în capitală.

Juristul Mihai Petrache, alt candidat, lucrează în prezent administrator al Centrului de asistenţă juridică şi promovare „Mihai Petrache”. În perioada 2001-2005, a fost deputat în Parlament. Din 2002 până în prezent este preşedintele partidului Uniunea Centristă din Moldova. Anul trecut Mihai Petrache a avut venituri de peste 48 de mii de lei din salariu, iar 2300 de lei i-a primit dintr-o activitate de  arbitru. Candidatul deţine în Chişinău un apartament în valoare de 749 de mii de lei şi un automobil

Juristul Valeriu Pleşca este al treilea candidat la funcţia de procuror general. Din 1998 până în 2004 a fost deputat în Parlament. Acum este administratorul unei afaceri private. Din salarii familia Pleşca a câştigat anul trecut peste 45 de mii de lei. Au mai obţinut venituri din moştenirea lăsată de părinţi, casa părintească vândută cu peste 200 de mii de lei şi 750 de mii de lei bani numerar. Familia Pleşca a mai obţinut dividende de la cota parte din afacere – 289 de mii de lei. Soţia candidatului deţine un terenen agricol la Orhei, iar ambii soţi deţin o casă de locuit la Chişinău. Mai au şi 2 camioane şi 2 remorci, un depozit de 50 de mii de euro la o bancă din ţară.

Avocatul Emanuil Ploşniţa este directorul unui birou de avocaţi din Chişinău. Anul trecut a avut venituri de peste 183 de mii de lei din onorariu de avocat şi 30 de mii de lei onorariu fiind membrul unei societăţi pe acţiuni. Candidatul are un apartament în valoare de peste 95 de mii de lei în capitală şi un garaj, mai deţine şi un automobil în valoare de 360 de mii de lei. Este acţionar în 5 întreprinderi, iar ginerele său este membrul Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Avocatul Tudor Suveică activează în propriul birou de avocaţi din anul 2008. Anul trecut a obţinut venituri de aproape 87 de mii de lei din onorariu, iar soţia sa peste 59 de mii de lei din salariu. Familia Suveică, din pensii şi indemnizaţii, a mai obţinut venituri de peste 163 de mii de lei. Avocatul are un teren în Ialoveni, o casă de locuit în Măgdăceşti, un apartament în Chişinău în valoare de peste 487 de mii de lei, un loc de parcare şi un automobil în valoare de 155 de mii de lei.

Juristul şi omul de afaceri  Boris Muravschi, ex-viceminstru de interne, general maior de poliţie. Primeşte pensie pentru vechime în muncă în valoare de 5500 lei. Are o casă de locuit în Chişinău în valoare de 2,8 mln de lei. Este membru al Partidului Popular Democrat.

Juristul Vitalie Pârlog a fost ministru al justiţiei în perioada 2006-2009, o perioadă scurtă de timp, în septembrie 2009 a deţinut funcţia de prim-ministru interimar. Anul trecut a obţinut venituri de 135 de mii de lei din consulataţii juridice şi de la asociaţia obştească pe care o conduce. Deţine o casă de locuit în Chişinău în valoare de aproape 666 de mii de lei.

Al optulea candidat este avocatul Ilie Rotaru. Este colaborator ştiinţific al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi lector universitar la catedra de drept a Universităţii pedagogice din Chişinău. Anul trecut a obţinut venituri de aproape 66 de mii de lei din salariu, activitate ştiinţifică şi pensie. Are un apartament în Chişinău, în valoare de peste 263 de mii de lei. Ilie Rotaru declară că deţine bani în 3 companii, în două societăţi cu răspundere limitată şi într-o societate pe acţiuni.

Cei 8 candidaţi au trecut prima etapă a concursului pentru ocuparea funcţiei de procuror general. Urmează audierea acestora de către membrii comisiei. După ce va fi selectat un singur candidat acesta va fi propus în plenul Parlamentului spre votare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.