Octavian Ţîcu: Panglica „Sfântului Gheorghe” are o istorie relativ recentă

Panglica „Sfântului Gheorghe” este prezentată ca un simbol al victoriei în cel de-al doilea război mondial, dar în perioada acestuia panglica dată era interzisă, utilizarea ei nefiind admisă din anul 1917. Respectiv, istoria acestui simbol este relativ recentă fiind readusă în uz şi promovată cu insistenţă din anul 2005, când s-au făcut 60 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Această panglică a fost promovată de către conducerea Federaţiei Ruse cu dorinţa de a substitui culoarea roşie, care se asocia cu Partidul Comunist. Opinii în acest sens a lansat istoricul Octavian Ţîcu la dezbaterile publice cu tema „Panglica „Sfântului Gheorghe”, cea care uneşte şi dezbină: motive şi soluţii”, organizată de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

Octavian Ţîcu a spus că această panglică are o istorie relativ recentă care a fost proiectată pe planurile imperiale ale Federaţiei Ruse. „Din 1917 până în 1992 ea a fost interzisă. Nu are nimic în comun cu simbolistica din victoria celui de-al doilea război mondial. Această panglică are istorie din 2005, la 60 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a fost pusă în circulaţie. Această panglică venea să facă o conexiune între trecutul Rusiei şi nouă Rusie, omitea culoarea roşie care reprezenta Partidul Comunist, a fost o chestiune internă, şi această panglică comportă în sine dorinţa noului regim de a crea un ataşament faţă de al doilea război mondial. Puteau să fie şi chiloţii lui Putin, nu contează, era nevoie de un simbol care să reunească acest teritoriu. Simbolul panglicii „Sfântului Gheorghe” era, în primul rând, pentru a unifica societatea rusă”, a specificat istoricul.
 
Octavian Ţîcu a remarcat că panglica „Sfântului Gheorghe” este importantă şi pentru acea parte a societăţii din Republica Moldova care a venit aici după război cu intenţia de a crea o nouă republică. „Aceşti oameni au justificaţia că această republică le aparţine şi lor, Acest element trebuie luat în considerare în condiţiile în care PSRM are cel mai mare număr de votanţi”, a mai remarcat istoricul.

Această problemă nu are o soluţie atât timp cât va exista o confrunte între Est şi Vest, spune Octavian Ţîcu, care e de părere că acest teren al lumii post-sovietice trebuie să fie un teren al reconcilierii între Rusia şi Occident. Cât ţine de problema apărută în Ucraina, unde separatiştii luptă sub simbolul acestei panglici, istoricul a spus că dacă vom şti să învăţăm din lecţia ucraineană este doar la îndemâna oamenilor politici.

Dezbaterile publice cu tema „Panglica „Sfântului Gheorghe”, cea care uneşte şi dezbină: motive şi soluţii” este a XXXVIII ediţie din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” realizat de IPN cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.