Octavian Țîcu: Nu votați în sens util, votați în ceea ce credeți

Candidatul Partidului Unității Naționale la funcția de primar al capitalei, Octavian Țîcu, îndeamnă, în ajunul alegerilor locale de duminică, la mobilizare. „Vă îndemn la solidaritate și la înțelegerea contextului politic deosebit care ne va ajuta să creăm o altă față a politicii și o altă față a Chișinăului”, a declarat concurentul electoral într-o conferință de presă, transmite IPN.

„Este o ultimă conferință înaintea unui examen important. Pe 20 octombrie, duminică, vom merge la vot într-o epocă post Plahotniuc, într-o epocă după care am dat jos regimul oligarhic”, a declarat Octavian Țîcu.

Candidatul susține că după alegeri, prioritate vor fi cele mai importante probleme pe care le-a identificat. Este vorba despre construcția unei identități urbanistice a orașului Chișinău, prin adoptarea Planului Urbanistic General, în care să se regăsească și suburbiile. La pachet, va urma adoptarea Planului Urbanistic Zonal, iar ca rezultat „să fie pus capăt pentru totdeauna mafiei imobiliare, care intră în spațiile verzi terenuri de joacă etc. Printre priorități, concurentul electoral a mai punctat construcția unui club sportiv municipal, păstrarea și punerea în valoare a centrului istoric etc.

Potrivit candidatului, toate aceste lucruri nu se pot realiza fără o schimbare politică majoră. „Doar prin votul dumneavoastră acordat mie și echipei mele putem concentra forța noastră nu doar în aceste alegeri locale, dar și în alegerile parlamentare care vor urma, prezidențiale”, a mai spus Octavian Țîcu.

Retrospectiva evenimentelor electorale din 18 octombrie 2019

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.