Octavian Ţâcu riscă să fie acţionat în judecată pentru calomnie

Fostul ministru al tineretului şi sportului, Octavian Ţâcu, este acuzat de liderii mai multor federaţii sportive că spune minciuni atunci când declară că actualul ministru, Octavian Bodişteanu, a făcut delapidări prin intermediul federaţiilor sportive. Reprezentanţii federaţiilor îi solicită lui Octavian Ţâcu să ofere dezminţiri şi să-şi ceară scuze. În caz contrar, îl vor acţiona în judecată pentru calomnie. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.

Reprezentanţii federaţiilor de lupte, haltere şi rugby spun că Octavian Ţâcu a venit la conducerea ministerului pentru a-şi promova interesele personale şi că nu s-a înţeles cu Octavian Bodişteanu, pe atunci viceministru, chiar din prima zi.

Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Lupte, Victor Peicov, a spus că declaraţiile lui Ţâcu sunt false. Federaţia nu primeşte niciun leu direct, ci doar prin intermediul Centrului de pregătire olimpică. Vicepreşedintele federaţiei, Anatolie Guidea, a spus că sunt neadevărate şi afirmaţiile fostului ministru că luptătorii moldoveni înregistrează rezultate proaste. Doar în ultimii doi ani luptătorii au adus câte 14-16 medalii de la campionatele internaţionale. Federaţia de lupte va convoca o adunare urgentă pentru a decide cum să acţioneze mai departe în raport cu declaraţiile fostului ministru.

Antrenorul lotului naţional de lupte, Ruslan Bodişteanu, fratele actualului ministru, spune că a fost ales antrenor în decembrie 2012, dar a început să antreneze numai din ianuarie. În februarie la conducerea ministerului deja a venit Octavian Ţâcu. În acest context Ruslan Bodişteanu se întreabă la ce perioadă s-a referit fostul ministru când a spus că a beneficiat de mai multe facilităţi pentru că este fratele lui Octavian Bodişteanu.

Preşedintele Federaţiei de haltere, Tudor Casapu, e de părere că, dacă Octavian Ţâcu ar fi rămas la conducerea ministerului, din ţară plecau şi antrenorii, nu doar sportivii. Tudor Casapu e de părere că unii oameni, pur şi simplu, nu au vocaţia să conducă o instituţie şi îi recomandă lui Ţâcu să scrie cărţi.

Preşedintele Federaţiei de rugby, Vasile Revenco, a remarcat că niciodată nu i s-a propus să participe la delapidări sau spălări de bani şi sunt false declaraţiile fostului ministru. Vicepreşedintele federaţiei, Veaceslav Bulai, a spus că biroul federaţiei a decis să-l acţioneze pe  Octavian Ţâcu în judecată dacă nu-şi va prezenta public scuze.

  • veaceslav bulai despre decizia federatiei de rugby.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.