Comisia Electorală Centrală (CEC) va avea funcţia de invitare şi acreditare a observatorilor străini (experţilor electorali) la alegeri. Până în prezent, aceste atribuţii ţineau de competenţa Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Funcţia respectivă a fost transmisă CEC în urma modificărilor Codului electoral, operate de Parlament în vara anului curent. CEC a aprobat marţi, 24 octombrie, Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora. Regulamentul prevede procedurile de acreditare a observatorilor naţionali şi internaţionali şi anume prin intermediul invitaţiilor către persoanele interesate, guvernele statelor străine şi organizaţiile internaţionale. Sunt stabilite drepturile şi obligaţiile observatorilor, garanţia desfăşurării atribuţiilor de serviciu şi responsabilitatea pentru fapte ce contravin legislaţiei naţionale, cât şi celei internaţionale în domeniul electoral. În conformitate cu Regulamentul aprobat de comisie, în calitate de observatori sau experţi electorali, pot participa reprezentanţi ai organizaţiilor de specialitate, de apărare a drepturilor omului etc. Observatorii trebuie să depună cerere de acreditare cel târziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor, iar CEC este obligată să ofere răspunsul în termen maxim de 5 zile, dar nu mai târziu decât cu o zi înainte de data scrutinului.