Observatorii Promo-LEX au raportat 126 de incidente pe parcursul votării

În turul doi al alegerilor locale generale, observatorii Promo-LEX au raportat 126 de incidente pe parcursul votării, în ziua organizării celui de-al doilea tur de scrutin în cadrul alegerilor locale generale. Cele mai frecvente tipuri de incidente s-au referit la prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în raza de 100 de metri de la secția de votare, fiind înregistrate 31 cazuri, precum și fotografierea buletinelor de vot și alte încălcări ale secretului votului, fiind înregistrate 25 de cazuri, transmite IPN.

„Aceste tipuri de incidente pot sugera o legătură cauzală cu unele fenomene negative de influențare a voinței alegătorilor, care au avut loc și pe parcursul campaniei electorale și ar putea indica asupra unor încercări de a controla și influența comportamentul și decizia alegătorilor, inclusiv în ziua alegerilor”, a explicat șeful Misiunii de Observare Promo-LEX, Nicolae Panfil, într-o conferință de presă.

El a mai spus că pe parcursul zilei votării, secțiile de votare s-au deschis în mare parte la timp, fără incidente. În 18 cazuri totuși acestea fie s-au deschis puțin mai devreme, fie puțin mai târziu, dar aceste cazuri nu sunt în măsură să afecteze cumva drepturile alegătorilor.

335 de secții de votare din 574 nu au fost accesibile pentru persoanele cu dificultăți locomotorii. Într-un caz, secția de votare s-a închis mai devreme sau mai târziu decât ora 21.00, așa cum prevede legislația. Pe parcursul zilei au fost raportate 4 cazuri de prezență a materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare, adică în raza a 100 de metri de la localul secției.

De asemenea, s-au înregistrat 6 cazuri de acces restricționat pentru observatori sau obstrucționarea procesului de observare liberă în secția de votare. În 9 cazuri urnele de vot nu au fost sigilate potrivit prevederilor legale, în mare parte fiind vorba despre urne sigilate cu două, trei sigilii sau urne sigilate greșit.

În același timp, activitatea SIAS Alegeri a fost afectată sporadic. Au fost constatate 8 cazuri fie de suspendare a activității SIAS Alegeri pe motivul lipsei curentului electric sau a internetului, fie situații în care alegătorii nu erau identificați de sistem. De asemenea, au fost observate 12 cazuri de întrerupere a procesului de filmare a operațiunilor electorale privind deschiderea secției de votare sau a procedurilor de numărare a buletinelor de vot.

Misiunea de Observare Promo-LEX a constat 2 cazuri de refuz de eliberare a copiilor tuturor proceselor-verbale de numărare a voturilor, chiar dacă observatorii au dreptul să aibă acces la toate informațiile cu caracter electoral.

Numărarea voturilor a fost, în general, rapidă și calmă. Rezultatele preliminare ale numărării voturilor pentru funcția de primar al municipiului Bălți, realizată de Misiunea de Observare Promo-LEX în baza proceselor verbale colectate, nu indică diferențe semnificative față de datele preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală.

În ziua celui de-al doilea tur de scrutin din 19 noiembrie 2023, Misiunea de Observare Promo-LEX a delegat câte un observator pe termen scurt static în 175 secții de votare (SV) din cele 620 SV deschise. Celelalte 445 SV au fost observate de 50 echipe mobile (a câte doi observatori). În cadrul a 609 secții de votare s-a desfășurat turul doi de scrutin, iar în cazul a 11 secții – votarea repetată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE