Observatorii de la Eurasia nu au sesizat nereguli importante la secţiile de votare din afara ţării
Observatorii reprezentanţei din R. Moldova a Fundaţiei Eurasia nu au sesizat nereguli importante la secţiile de votare constituite în afara ţării. Într-un comunicat de presă al fundaţiei, citat de Info-Prim Neo, se spune că prezenţa la urne a crescut la majoritatea secţiilor de votare vizate. Excepţie a fost România, unde rata participării a scăzut cu 13,31% comparativ cu alegerile precedente.
Către ora locală 20.35, în curtea Consulatului R. Moldova din Bologna se aflau câteva sute de cetăţeni moldoveni, care au venit după serviciu, de la sute de kilometri distanţă pentru a-şi exercita dreptul de vot. În urma sesizărilor, Comisia Electorală Centrală a permis prelungirea votării la secţia respectivă până la ora 22.00. O situaţie similară a fost înregistrată şi la Ambasada R. Moldova la Londra, Marea Britanie.
Conform datelor prezentate de observatorii Fundaţiei „Eurasia”, în topul preferinţelor alegătorilor moldoveni de peste hotare este PL, care a acumulat în total 45,48% la secţiile vizate, urmat de PLDM – 32,43%, PCRM – 7,23%, AMN – 5,62%, PDM – 5,31%.
Pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 reprezentanţa din Moldova a Fundaţiei „Eurasia” a acreditat 37 de observatori naţionali şi 7 observatori internaţionali, dintre care 19 observatori au supravegheat scrutinul electoral la secţiile de votare constituire în afara ţării.
Au fost prezenţi observatori naţionali la misiunile diplomatice ale R. Moldova în Federaţia Rusă, România, Italia, Marea Britanie, Republica Elenă, Regatul Belgiei şi Statele Unite ale Americii.