Observatorii APCE vor ajunge mâine în Moldova
O delegaţie din 15 membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de Andreas Gross, va efectua, în perioada 3 - 6 septembrie, o vizită în Republica Moldova pentru a observa referendumul constituţional din 5 septembrie, anunţă Diviziunea Comunicare a APCE, citată de Info-Prim Neo.
APCE este unica organizaţie parlamentară europeană care se va afla în Republica Moldova pentru a observa scrutinul, se precizează în comunicat. Delegaţia va fi însoţită de un membru al Comisiei de la Veneţia, precum şi de grupul de experţi juridici independenţi al Consiliului Europei.
Programul de lucru al delegaţiei include întrevederi cu preşedintele interimar al ţării, liderii partidelor politice, preşedintele Curţii Constituţionale, membrii Comisiei Centrale Electorale, reprezentanţii societăţii civile şi mass media, care vor avea loc înaintea observării scrutinului din 5 septembrie.
Concluziile preliminare ale monitorizări vor fi anunţate în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc luni, 6 septembrie (ora urmează a fi confirmată) în incinta Hotelului Leogrand din Chişinău.
La 5 septembrie alegătorii din Republica Moldova urmează să se pronunţe asupra proiectului de modificare a articolului 78 din Constituţie, prin care se propune alegerea directă a preşedeintelui ţării.