Radiodifuzorii au obligaţia să nu admită mărirea nivelului sunetului în interiorul programelor, între programe diferite şi la difuzarea publicităţii. O decizie de reglementare în acest sens a fost adoptată astăzi, 23 decembrie, de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, transmite IPN.
CCA menţionează că această decizie a fost luată ca urmare a adresărilor parvenite de la consumatorii de programe, dar şi ţinând cont de experienţa altor state europene. Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a stabilit că nivelul sunetului cu care este difuzat calupul publicitar este cu mult mai mare decât nivelul sunetului celorlalte emisiuni, programe sau filme, fapt ce creează disconfort telespectatorilor şi ascultătorilor.
În cadrul şedinţei de miercuri, 23 decembrie, CCA a aprobat şi Regulament cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie pentru utilizarea capacităţii multiplexurilor digitale terestre. Totodată, a fost făcut bilanţul concursului de selectare a proiectelor de programe audiovizuale în vederea acordării resurselor financiare pentru producere din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor pentru anul 2014, care a fost prelungit.
În cadrul discuţiilor, membrii CCA au apreciat că, în comparaţie cu anii precedenţi, calitatea emisiunilor realizate de unii radiodifuzori locali a crescut semnificativ, atât prin tematicile abordate şi invitaţii emisiunilor, cât şi prin nivelul şi impactul acestor emisiuni asupra publicului larg.