Oazu Nantoi: Societatea moldovenească este într-o stare de depresie

Societatea din Republica Moldova este într-o stare de depresie. La fel, și societatea civilă se află în derută. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Partidului Popular European din Moldova, Oazu Nantoi, în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune TV7, transmite IPN.

În opinia lui Oazu Nantoi, poporul moldovenesc și-a permis să se lase ghidat de iluzii în ultima perioadă și acum a venit depresia. „Nu este nevoie de sondaje ca să constați că societatea este într-o stare de depresie”, susține Oazu Nantoi.

Potrivit lui, pentru a depăși această stare, oamenii trebuie să aibă o speranță de viitor, iar această speranță ar putea fi un candidat comun la alegerile prezidențiale. Vicepreședintele PPEM susține că liderii politici de dreapta care se află în opoziție, în ultimul ceas, trebuie să dea societății un răspuns – vor merge fiecare cu candidatul lui sau vor merge împreună, cu un candidat comun.

„Sunt trei scenarii. Primul – fiecare partid să-și înregistreze candidatul și să meargă la alegeri. Al doilea – din cele trei partide un lider este desemnat candidat comun și celelate partide îl susțin. Și al treilea – își unesc forțele și înaintează un candidat comun”, a afirmat Oazu Nantoi.

Potrivit lui, cea mai bună variantă ar fi ultimul scenariu pentru că doar așa poate fi ruptă societatea „din captivitate”. „Acesta poate să fie o persoană din afară sau poate fi un lider al unui partid politic”, este de părere analistul.

În opinia lui, ulterior acel candidat comun la prezidențiale ar putea fi susținut de societatea civilă. Acum liderilor politici le revine responsabilitatea de a prezenta societății o foaie de parcurs, planul unor acțiuni concrete.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.