Corupţia şi interesele personale ale persoanelor cu funcţii înalte în stat sunt principalii factori care împiedică soluţionarea conflictului transnitrean. Opinia aparţine expertului în conflictul transnistrean, Oazu Nantoi, transmite Info-Prim Neo. Potrivit expertului, cele mai multe activităţi ilegale, aflate sub conducerea unor oficiali de la Chişinău, sunt dezvoltate prin intermediul zonei transnistrene. Oazu Nantoi spune că fostul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov, ar avea foarte multe lucruri de povestit astăzi despre afacerile ilegale ale oficialilor moldoveni. Totodată, expertul politic spune că acest conflict nu prezintă pentru nimeni un obiectiv de primă importanţă, că să poată fi soluţionat: „societatea moldovenească s-a împăcat cu gândul că ţara este divizată în cele două forţe, aşa că pe nimeni nu interesează soarta acestui conflict” „Interesele celor de sus stagnează astăzi soluţionarea conflictului transnistrean. O eventuală soluţie a situaţiei în care se află Republica Moldova, la acest subiect, ar fi grăbirea reformei Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei şi formarea Comisiei Naţionale de Integritate” a declarat Oazu Nantoi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mass-media. Potrivit lui, un alt factor în vederea soluţionării acestui conflict ar fi crearea unui echilibru al nivelului de trai pe cele două maluri ale Nistrului. De asemenea, el crede că este importantă este definirea noţiunii şi a conceptului în genere al acestui conflict, care de la om la om are semnificaţie diferită. Potrivit definiţiei lui Oazu Nantoi, conflictul transnistrean este conflictul între proiectul de edificare a Republicii Moldova şi ambiţiile Federaţiei Ruse faţă de statalitatea ţării noastre.