Oamenii sunt îndemnați să cumpere produse alimentare doar din spaţii autorizate

Pentru ca produsele alimentare cumpărate pentru masa de sărbătoare să nu prezinte pericol pentru sănătate, oamenilor li se recomandă să le procure numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinar. Aceasta înseamnă că, atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică, transmite IPN.

Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) carnea în stare proaspătă poate fi procurată doar în măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe unde temperatura de păstrare este de 4±2 grade Celsius. Carnea trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal până la roşu închis, iar în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială şi să nu prezinte suprafaţa  lipicioasă, urât mirositoare.

La procurarea peştelui în stare proaspătă suprafaţa acestuia trebuie să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi. Peștele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheață, fiind parţial acoperit de gheață. Temperatura de păstrare este de minus 2÷0 grade Celsius.

ANSA recomandă ca atunci când procurați ouă, să examinaţi aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, întreagă, mată, poroasă, fără pete și miros. Termenul de păstrare 28 de zile de la data ouatului, la cea mai mică temperatură din frigider. Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimentare care se consumă fără a fi supuse unui proces termic. Verificaţi informaţia despre data ouării marcată pe fiecare ou aparte şi termenul de valabilitate în documentul de însoțire sau pe cutia de transport.

Laptele are culoare albă cu nuanţă slab gălbuie, nuanţă care se accentuează în cazul laptelui cu un conţinut sporit de grăsime. Nu se recomandă a fi folosit în stare crudă (nepasteurizat) şi trebuie de fiert foarte bine, menţinându-l pe foc 3-5 min după primul clocot, deoarece prin lapte se pot transmite aşa boli ca: tuberculoza, antraxul, holera, salmoneloza, infecţii stafilococice şi streptococice etc. Laptele pasteurizat este laptele care a fost tratat termic apoi răcit şi este un produs gata pentru consum.

Dacă consumatorii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri sau din pieţe organizate în această perioadă, trebuie să fie atenţi la existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse produsele alimentare, integritatea ambalajelor, dar și etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la denumirea produsului, originea acestuia, compoziţia etc.

Pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, consumatorii pot suna la linia fierbinte a ANSA: 022 264643 sau prin aplicaţia Viber 067675544 din orice reţea de telefonie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.