Oamenii străzii trebuie asiguraţi cu adăpost pe timp de iarnă, Dorin Chirtoacă
Dorin Chirtoacă a făcut apel către Direcţia municipală de asistenţă socială să găsească unde pot fi adăpostiţi pe timp de iarnă oamenii care vagabondează pe străzile municipiului Chişinău, pentru a evita situaţiile în care aceştia ajung să fie depistaţi cu hipotermie sau chiar decedaţi din cauza frigului, transmite Info-Prim Neo.
Primarul a menţionat că o soluţie ar putea fi cazarea acestora la Centrului de Triere din strada Haltei. Dacă acolo nu vor exista suficiente paturi libere, Direcţia municipală de asistenţă socială urmează să identifice alte locuri de plasament.
Directorul Centrului de Triere, Iurie Ursu, a menţionat că o problemă cu care se confruntă instituţia este lipsa îmbrăcămintei oferite oamenilor străzii care sunt plasaţi temporar în Centru. O altă problemă este că nu toţi cei care ajung în Centrul de Triere vor să se conformeze programului şi regulilor de aici, astfel că aleg să revină în stradă.
Potrivit lui Dorin Chirtoacă, conducerea Centrului de Triere ar trebui să preia practica altor state. „Ar trebui să cunoaşteţi că sunt oameni diferiţi, caractere diferite şi ar trebui să găsiţi modalităţi să îi convingeţi să rămână în special pe timp de iarnă. Când nu am să mai văd oameni care vagabondează pe străzi, atunci voi şti că această problemă este soluţionată”, a declarat Dorin Chirtoacă.
În acest moment în Centrul de Triere sunt cazate temporar 48 de persoane care vagabondează. Sunt libere încă 22 de locuri.