Oamenii legii au pus mâna pe două grupări criminale specializate în trafic de droguri

Membrii unei grupări criminale specializate în comercializarea substanţelor narcotice pe teritoriul sectorului Râşcani al capitalei au fost reţinuţi de oamenii legii cu ajutorul mai multor poliţişti sub acoperire. Capul grupării, în vârstă de 42 de ani a fost reţinut în momentul comercializării unei cantităţi de 10 grame de heroină. Alţi 5 membri, cu vârstele cuprinse între 30 şi 35 de ani, toţi domiciliaţi în Chişinău de asemenea au fost depistaţi în timpul unor percheziţii şi se află în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, transmite IPN.

Şeful Direcţiei specializate în combaterea crimelor traficului de droguri din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, Vladimir Ciobanu, a spus în cadrul unei conferinţe de presă, că asupra liderului grupării au fost depistate în total 15 grame de heroină şi 13 mii de lei. Concomitent oamenii legii au documentat încă o grupare specializată în traficul de droguri.

Unul dintre membrii grupării continua să dirijeze activitatea aflându-se după gratii, fiind condamnat pentru o acţiune similară. În total, poliţiştii au reţinut 6 persoane originare din Chişinău, Tiraspol şi Râbniţa. De distribuirea substanţelor narcotice se ocupa o pensionară din capitală.

Toate drogurile depistate de poliţişti au ajuns în ţară de peste hotare. Costul unui gram de astfel de substanţe variază între 1000-1500 de lei gramul. Dacă vor fi găsite vinovate pentru punerea în circuit şi comercializarea substanţelor narcotice, toate persoanele riscă o pedeapsă cu închisoarea până la 15 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.