Oamenii din Moldova merită să trăiască mai bine și acest vis va deveni realitate, Irina Vlah

Președinta Platforma Moldova, Irina Vlah, susține că oamenii din Republica Moldova merită să trăiască mai bine și acest vis va deveni în curând realitate, indiferent de scopurile ascunse pe care le are actuala guvernare.

Într-un briefing de presă la IPN, lidera Platformei Moldova a prezentat frământările pe care le au cetățenii țării, identificate în cadrul campaniei „Vocea Poporului”. Potrivit ei, pe lână multitudinea de probleme cu care oamenii se confruntă la nivelul localităților lor, sunt și probleme de ordin general, la nivel de țară.

„Sunt trei probleme majore care îi frământă pe cetățeni – criza demografică, teama că guvernarea va atrage Moldova în război și dictatura care prinde contur tot mai pronunțat. Am considerat necesar să vorbesc public despre aceste probleme de proporții republicane, iar cele de nivel local semnalate de cetățeni, le vom sistematiza împreună cu colegii și vom încerca să contribuim la soluționarea lor prin demersuri concrete pe care le vom face către instituțiile responsabile”, a declarat Irina Vlah

În opinia sa, guvernarea trăiește într-o lume paralelă și nu are nici cea mai vagă idee despre ce îi îngrijorează cu adevărat pe cetățeni, care sunt problemele pe care ei și-ar dori să fie abordate și soluționate de către autorități în mod prioritar.

„Noi, cei din Platforma Moldova, vom continua să discutăm cu oamenii, să identificăm problemele reale cu care ei se confruntă și să sensibilizăm factorii de decizie despre situația concretă din țară. Sperăm astfel să o scoatem pe Maia Sandu și pe omuleții galbeni din turnul în care s-au baricadat ca să nu audă gemetele poporului adus de ei la sapă de lemn. Iar dacă nu vor vrea să iasă din turn și să soluționeze problemele oamenilor, vom apela la alte pârghii. Oamenii din Moldova merită să trăiască mai bine și acest vis va deveni în curând realitate, indiferent de scopurile ascunse pe care le are maia Sandu și regimul său autoritar”, a mai menționat Irina Vlah.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.