O treime din populația ocupată activează în sectorul public

În trimestrul întâi al anului curent forța de muncă (populația activă de 15 ani și peste) a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit peste 900 de mii de persoane. 30,9% din populația ocupată activează în sectorul public și 69,1% în sectorul privat sau alte forme de proprietate, transmite IPN cu referire la Biroul Național de Statistică.

Populația ocupată a constituit 865,3 mii de persoane. Ponderea bărbaților în populația ocupată este mai mare față de cea a femeilor (50,9% bărbați și 49,1% femei).

Vârsta medie a populației ocupate este  de 44 ani.

Ponderea cea mai mare revine salariaților (81,6% din total ocupare), urmați de lucrătorii pe cont propriu (14,9%) și lucrătorii familiali neremunerați (3,1%).

Munca nedeclarată în rândul salariaților a constituit 6,4% față de 5,4% în trimestrul I 2022. Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă (în baza unor înțelegeri verbale) este mai frecventă printre bărbați (9 %), decât printre femei (4 %). Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale sunt estimate în agricultură (52,4%), construcții (15,4%), comerț (6,7%).

Rata șomajului la nivel de țară a înregistrat 5,5%, fiind mai mare față de nivelul trimestrului I 2022 (3 %). Rata șomajului la bărbați a fost de 6,2%, iar la femei – de 4,9%; în mediul urban – 4,9% și în mediul rural – 6,2%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.