O tânără din Cantemir a ajuns pe mâna poliţiei pentru trafic de persoane în Rusia
O tânără de 24 de ani din Cantemir este suspectată că a traficat trei fete din aceeaşi localitate în Federaţia Rusă, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în toamna anului 2011, tânăra era la muncă în Federaţia Rusă. Aceasta le-a promis la alte 3 tinere din Cantemir să le angajeze în calitate de croitorese în oraşul Moscova şi le-a plătit şi drumul. Ajunse la destinaţie, victimele au fost adăpostite într-un imobil.
Aproape două luni, tinerele spun că au fost impuse să muncească pe timp de noapte, contrar voinţei, într-o fabrică de croitorie improvizată, care activa ilegal. Nefiind plătite pentru munca prestată, fetele au reuşit să fugă, revenind în Republica Moldova.
Procurorii au transmis cauza penală pentru examinare în judecătoria Centru.