O tânără din Bender este ţinută ostatică de miliţia transnistreană

O tânără de 20 de ani din Bender a fost răpită şi este ţinută în calitate de ostatic de către miliţia transnistreană pentru că mama acesteia nu s-a prezentat la anchetator, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Asociaţiei „Promo-Lex”. Potrivit „Promo-Lex”, aflându-se la tratament în secţia cardiologie a unui centru medical din Chişinău, Zinaida Ciuhnenco a fost informată de un anchetator de la secţia de miliţie din Bender că fiica sa se va afla în detenţie până când respectiva nu va reveni în Transnistria să-şi ispăşească pedeapsa penală. „Promo-Lex” informează că Elena Dobroviţcaia este ţinută în condiţii inumane în subsolul izolatorului secţiei de miliţie din Bender. Înainte de a se porni spre secţia de miliţie, Elena i-a spus mamei sale prin telefon că se simte foarte rău, are febră, însă oricum va merge la miliţie pentru a evita ulterior probleme. După aceasta, lipsind o perioadă îndelungată, mama a telefonat anchetatorului pentru a afla situaţia fiicei. Acesta a condiţionat eliberarea Elenei Dobroviţcaia cu prezentarea benevolă a femeii la miliţie. Mai mult ca atât, soţul Elenei a dispărut şi nimeni nu ştie unde se află la momentul de faţă. Astăzi, la 17 iunie 2010, Elena Dobroviţcaia urma să susţină ultimul examen de absolvire la o şcoală din Tiraspol. Asociaţia „Promo-Lex” solicită în regim de urgenţă implicarea autorităţilor constituţionale, Federaţiei Ruse, Uniunii Europene, Ucrainei, Statelor Unite ale Americii şi Misiunii OSCE (în calitate de actori ai formatului 5+2) precum şi altor structuri internaţionale abilitate. „Cerem acţiuni prompte şi concrete în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale Zinaidei Ciuhnenco şi Elenei Dobroviţcaia precum şi eliberarea necondiţionată a tinerei din izolatorul privat de detenţie al secţiei de miliţie din regiunea transnistreană”, se arată în comunicatul „Promo-Lex”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.