O tânără a fost grav rănită de un cal care a lovit-o cu copita

O tânără a fost grav traumatizată de un cal, care a lovit-o cu copita. Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de marţi, 29 mai, la Şcoala de echitaţie de pe str. Hipodromului din capitală. Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Anatol Proca, calul a lovit fata, de 18 ani, drept în faţă. Victima a fost internată de urgenţă la spital cu comoţie cerebrală, fractura maxilarului şi a altor oase ale feţei. Un alt tânăr, de 19 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a sărit de la înălţimea de 8 metri în apa râului Nistru. Tânărul a fost scos din apă cu comoţie cerebrală şi traumă închisă a cutiei toracice. Acest caz este al doilea pe parcursul lunii mai. La 20 mai, un alt tânăr, de 27 de ani, a suferit fractura coloanei vertebrale din cauza unei plonjări nereuşite în apa unui lac din capitală, în timpul căreia s-a lovit de un obiect din apă. La ora 2.00, în preajma unui bar de pe bd. Decebal a fost găsită o tânără neidentificată, în vârstă de aproximativ 20 de ani, aflată în comă alcoolică. Medicii au mai înregistrat un caz de insolaţie. Ajutorul acestora a fost solicitat de o vânzătoare stradală, de 49 de ani. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, Serviciul de Urgenţă din capitală a fost solicitat de 708 ori, inclusiv 83 cazuri de traumatism, 40 cazuri de viroze acute şi 6 ictusuri cerebrale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.