O tânără a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru că şi-a traficat colega de clasă

O tânără de 28 de ani, din raionul Hânceşti, a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru că şi-a traficat colega de clasă, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale. Femeia prin înşelăciune i-a promis unei foste colege de clasă că o va angaja la muncă în Emiratele Arabe Unite, în calitate de menajeră. I-a perfectat actele necesare de plecare şi i-a luat bilet spre Dubai. Ajunsă la destinaţie, colega de clasă a fost întâlnită de o persoană necunoscută care i-a luat paşaportul şi a adăpostit-o într-un apartament din oraş. Acolo a aflat că trebuie să întoarcă o datorie de 7500 de dolari – cheltuieli pentru deplasare. Timp de trei luni, tânăra a fost exploatată sexual, până când a reuşit să anunţe organele de drept Dubai şi a fost repatriată. Într-un alt caz, Judecătoria raionului Hânceşti a condamnat un bărbat la 9 ani de închisoare pentru că i-a desfigurat faţa concubinei sale. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, după ce consumase alcool în exces în casa concubinei, a iniţiat o ceartă cu aceasta. Bărbatul i-a tăiat faţa femeii cu un cuţit. După ce a reuşit să se rupă din mâinile agresorului, femeia a fugit la o vecină, de unde a sunat la poliţie. Bărbatul a fost condamnat conform articolului 151 din Codul penal care prevede vătămare intenţionată gravă. Anterior acesta a mai fost condamnat. Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.