Cu respectarea literei şi a spiritului tradiţiei celor 100 de zile, Agenţia Info-Prim Neo îşi propune o primă serie de analize a prestaţiei administraţiei capitalei, instalată ca rezultat al ultimelor alegeri locale. Episodul I, difuzat în ziua precedentă, a fost consacrat impresiilor generale, precum şi unor acţiuni întreprinse în această primă perioadă de mandat de către noul primar general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. De fapt, a fost examinată una din nu tocmai multele acţiuni cu finalitate, în tentativa de a identifica intenţiile şi capacităţile actualului guvernator al capitalei. Ca să ştim la ce ne putem aştepta şi, poate, ce ne aşteaptă de acum încolo. Acelaşi scop îl urmăreşte şi trecerea în revistă a unor acţiuni fără finalitate, dar semnificative şi ele din punctul de vedere al sarcinii pe care ne-am propus-o. [Activităţi fără finalitate sau activităţi - intenţii] A lăsat până acum impresia că îşi conturează propriul stil de administrare a situaţiei din capitală, că şi-a fixat un anumit cerc de probleme prioritare şi un anumit ansamblu de procedee de abordare a acestora. [Tentativa nr. 1] Printre problemele de care şi-a propus noul primar să se ocupe prioritar a figurat mai întâi cea a construcţiilor neautorizate. A abordat-o meticulos, sistematic, permanent, cu aplicarea diferitelor tehnici corecte din punct de vedere teoretic. Dar nu a mers. A făcut tot ce-i stă în puteri, dar nu a obţinut cel puţin numele persoanelor care să răspundă măcar moral pentru moartea copilului strivit în propria casă de peretele unei construcţii neatorizate din vecinătate. Nu a obţinut nici demolarea clădirii construite cu abateri grave şi cu implicarea unui funcţionar municipal de prim rang, care în fiecare zi de luni îi prezenta rapoarte din ce în ce mai optimiste privind soluţionarea tot mai cu succes a problemei construcţiilor neautorizate în sectorul încredinţat. Motivul nu ţine doar de faptul că autorităţile locale sunt total lipsite, dar total, de pârghii în acest sens. Motivul nu ţine doar şi nu atât de opoziţia corporativă a funcţionarilor din propria subordine a primarului. Motivul cel mai serios este că, în condiţiile Republicii Moldova de astăzi, problema construcţiilor abuzive… nu poate fi soluţionată. În acest domeniu se împletesc, poate mai strâns decât în altele, interese enorme, de multe ori, ilegale, practic, de toate genurile: financiar, funciar, de clan, politic, etc. Interesele îşi găsesc protecţie iarăşi în toate sferele: administraţie, poliţie, justiţie, parţial în societatea învăţată să fure şi să lase şi pe alţii să fure. Istoria spune că perioada capitalismului sălbatic, de acumulare a existat şi a fost una aproape obiectivă. Foarte recent, primarul şi-a îndemnat colegii să insiste în identificarea neregulilor în acest domeniu, să le contabilizeze şi să le facă publice „ca lumea să ştie că unele instituţii ale statului nu-şi fac treaba cum se cuvine”. Era o aluzie directă că rădăcinile problemei se află în instituţiile de care este responsabilă puterea centrală. Este adevărat că a făcut-o în contextul unor investigaţii menite să descopere unde şi de când a dispărut proiectul unui nou document normativ de nivel local care să permită demolarea necondiţionată a construcţiilor neautorizate. Judecând după insistenţa de care a dat dovadă până acum, Primarul va găsi proiectul, îl va cizela până la perfecţiune şi îl va propune spre aprobare Consiliului municipal Chişinău. Cine ştie, ar fi şi aceasta o contribuţie la depăşirea stării capitalismului sălbatic în Moldova. [Tentativa nr. 2] A doua temă ca insistenţă de abordare pare să fie cea a parcărilor neautorizate din străzile centrale ale capitalei. A ţinut cu tot dinadinsul să deblocheze circulaţia măcar pe două segmente ale străzii Puşkin până la şi după intersecţia cu bulevardul Ştefan cel Mare. Le-a demonstrat tuturor, teoretic, că este posibil, le-a oferit soluţii, le-a dat indicaţii şi termene de realizare. Nimic până acum. O explicaţie mai potrivită decât sabotarea ar fi mai dificil de găsit. Că doar nu pot fi luate în serios „argumentele” poliţiei rutiere – municipale – că nu se poate asigura câte un agent de circulaţie la fiecare maşină parcată neautorzat, că garda populară nu poate fi implicată în aceste activităţi cu titlu de voluntariat fiind necesare mijloace financiare mari pentru a coase veste fluorescente şi, atenţie! – pentru a tipări legitimaţii speciale… Se pare că şi acest comportament al „oamenilor legii” îşi are rădăcinile în acelaşi „capitalism sălbatic” din Republica Moldova, doar că sub aspectul sistemului politic. Conform legislaţiei unui stat democratic, poliţia municipală are subordonare dublă, în realitate ea are o singură subordonare, dar şi aceasta pare să nu aibă chip de instituţie, ci de persoană. Rolul şi pârghiile municipalităţii se reduc la a transfera la timp bani din bugetul local pentru salarizare, vestimentaţie, echipament, transport, carburanţi, cai de patrulare… [Tentativa nr. 3] Ceva mai recent primarul general Dorin Chirtoacă şi-a făcut publică intenţia să readucă microbuzele pe bulevardul Ştefan cel Mare şi pe strada Puşkin. Părea convins când spunea că s-a făcut o nedreptate prin direcţionarea acestora pe străzi colaterale, pe care lumea nu a acceptat-o. Ceea ce nu a spus, dar lumea s-a gândit, este că readucerea microbuzelor ar fi avut semnificaţia de sfârşit, abia acum, a perioadei lungi de interimat în capitală, când toate, inclusiv, pe unde trebuie să circule transportul public, se decidea în altă parte decât în administraţia publică locală. Şefii structurilor municipale specializate – transport şi poliţie rutieră - s-au opus intenţiei primarului, sub motivul proteste din partea populaţiei nu au fost înregistrate, că ar fi la mijloc doar interesele transportatorilor privaţi, care urmăresc doar profitul, etc. Peste vreo trei săptămâni se dovedea că problema încă se examinează, că se elaborează un set de documente sau un nou regulament, care iată-iată, „miercuri”, îi va fi pus primarului pe masă. Şi atunci poate că se va dezbate şi poate că se va decide. Desigur că primarului i se va pune un document argumentat pe masă. S-ar putea ca cifrele, tonele şi kilometrii să se aranjeze exact în aşa fel ca să demonstreze că microbuzele trebuie să rămână acolo unde au fost trimise de primarul interimar Ursu. Cifrele, însă, nu au capacitatea să spună că, de fapt, aceasta este nu doar şi nu atât problema transportatorilor şi nici problemă de transport. Ea nu este nici măcar una pur economică, ci mai degrabă socială, dacă nu şi politică. Un primar de orientare liberală, în economie şi în politică, poate că ar trebui să ţină cont şi de această componentă. Pentru că, de fapt, odată cu redirecţionarea masivă a microbuzelor au fost favorizate anumite categorii de populaţie şi au fost defavorizate altele. Favorizate – acele care circulă cu troleibuzele şi autobuzele, o bună parte dintre care nu achită plata pentru călătorie şi care au regim de viaţă mai lent, mai calm. O spunem cu tot respectul pentru oamenii în vârstă şi invalizi, care şi-au meritat acest ritm de viaţă şi dreptul de a face o călătorie-două pe zi sau poate şi mai puţin. În schimb, au fost defavorizate drastic categoriile de populaţie activă, care circulă cu microbuzele. Sunt oamenii care circulă mult, îşi achită călătoria şi, respectiv, impozitele. Sunt cetăţenii activi pe care se ţine economia, dar şi fondurile social şi medical. Sunt oameni care încă nu şi-au câştigat bani pentru un autoturism personal, dar constituie deja nucleul viitoarei clase de mijloc, pe care, se ştie, se ţine bunăstarea societăţii. Aceştia au fost impuşi să cheltuie mai mult timp şi bani pentru a ajunge la noile staţii, mai îndepărtate, ale microbuzelor şi pentru transbordare. Au fost supuşi umilinţelor îmbulzelii din interior şi ambuteiajelor din afară. Menţinerea situaţiei actuale compromite serios şansele de avansare, inclusiv, social-economică a capitalei şi nu doar. Între timp au pierdut din favoruri şi primele categorii de populaţie, pentru că străzile centrale, eliberate de microbuze, au fost acaparate de alte genuri de transport, după principiul vaselor comunicante. Primele 100 de zile au demonstrat că noul primar general a însuşit şcoala identificării priorităţilor, a lucrurilor cu adevărat importante pentru viaţa socială a capitalei. Cele circa 1350 rămase par a fi suficiente pentru a ne aştepta şi la redresarea multora dintre ele. [Următoarele episoade ale ciclului de analize Info-Prim Neo „O sută de zile ale noului primar general de Chişinău” s-ar putea să abordeze relaţiile acestuia cu funcţionarii municipali, cu administraţia centrală, cu cetăţenii, cu presa...]