O sută de milioane de lei suplimentar la bugetul Primăriei
Implementarea noului Concept de gestionare a resurselor funciare în oraşul Chişinău ar putea aduce anual în bugetul municipal venituri suplimentare de peste 100 milioane lei. Aceasta este una din concluziile formulate de participanţii la dezbaterile privind proiectul noii Concepţii, desfăşurată de Primăria capitalei, joi, 19 august, cu participarea agenţilor economici, experţilor, specialiştilor şi consilierilor municipali, transmite Info-Prim Neo.
„Scopul acestei noi Concepţii este de a eficientiza valorificarea resurselor funciare, implementarea ei va contribui la maximalizarea veniturilor publice”, a opinat Nicolae Crăciun, şeful Direcţiei funciare a Primăriei Chişinău.
Concepţia are drept obiective optimizarea procesului decizional, consolidarea managmentului resurselor financiare, valorificarea optimă a resurselor funciare municipale.
La moment, politica municipală în domeniul managementului terenurilor publice este incoerentă şi cu multiple probleme de implementare. Aceasta se întâmplă din cauza că actuala Concepţie Funciară, în vigoare din anul 2001, nu mai corespunde nici realităţilor urbanistice actuale, nici evoluţiilor legislative din ultimii 10 ani, au menţionat participanţii la dezbatere.
„Necesitatea noului concept de gestionare a resurselor funciare din municipiu este una mare din moment ce anual în bugetul municipal se înregistrează pierderi în valoare de 100 mln lei, impact negativ a avut şi stoparea licitaţiei funciare din anul 2006. Anume din aceste considerente este necesară implementarea unei noi concepţii de gestionare a resurselor funciare pentru Chişinău”, a spus Nicolae Crăciun.
Conform unei monitorizări a resurselor funciare din municipiul Chişinău, cele mai solicitate terenuri din municipiu rămân a fi cele cu valoare comercială, în special din sectoarele Centru, Râşcani şi Botanica.
Deşi în bugetul municipal vin anual din contractele de arendă şi cele de cumpărare a terenurilor aproximativ 48 milioane lei, preţurile pe piaţa funciară sunt speculative, acest lucru rezultând din decalajul mare dintre cerere şi oferta din partea APL.
Până la data de 1 septembrie, Primăria municipiului Chişinău aşteaptă din partea agenţilor economici, dar şi a consilierilor locali noi propuneri şi amendamente la proiectul Conceptului de gestionare a resurselor funciare în oraşul Chişinău.
Proiectul a fost elaborat cu suportul PNUD Moldova.