O stradă nouă din capitală va purta numele lui Emil Loteanu

Consiliul Municipal Chişinău (CMC) a atribuit numele regretatului artist Emil Loteanu unei străzi noi din sectorul Râşcani al capitalei. Strada se află într-un cartier cu case la sol, adiacent străzilor Calea Orheiului şi Bucovinei, şi este în curs de dezvoltare şi amenajare. Strada Emil Loteanu se învecinează cu alte străzi noi, care poartă numele unor personalităţi, cum ar fi academicianul Eugen Coşeriu, primarul Gherman Pântea, scriitorul Valentin Roşca, poetesa Olga Vrabie şi cântăreţul Petru Leşcenco. La o şedinţă anterioară a CMC, acelaşi proiect de decizie a fost remis spre reexaminare pe motiv că, în semn de recunoştinţă faţă de un artist cu renume, precum este Emil Loteanu, unii consilieri au considerat că numele său trebuie să-l poarte o stradă din centrul capitalei sau să fie schimbată denumirea străzii ori stradelei Studenţilor din sectorul Râşcani. Pretura nu a susţinut această propunere pe motiv că locuitorii de pe această stradă, conducătorii instituţiilor, agenţii economici vor fi nevoiţi să-şi schimbe ştampilele, foile cu antet, să-şi modifice actele, „lucru care ar trezi nemulţumirea tuturor”. Astfel, Comisia municipală pentru reglementarea urbonimicelor şi instalarea de plăcilor comemorative a apreciat drept argumentate argumentele preturii, atribuind numele reputatului cineast unei străzi noi din cartier. Pe parcursul ultimilor ani, Comisia s-a abţinut de la practica schimbării denumirilor de străzi existente şi n-a susţinut asemenea propuneri. Potrivit membrilor comisiei, în cazul în care se va accepta propunerea consilierilor de a atribui numele lui Emil Loteanu unei străzi din centrul Chişinăului, se va crea un precedent care ar favoriza alte propuneri privind schimbarea actualelor denumiri de străzi. Anterior, consilierii municipali comunişti au cerut cu insistenţă schimbarea mai multor denumiri de străzi, insistând ca acestea să poartă numele unor conducători ai armatei sovietice în cel de-al doilea război mondial: Tolbuhin, Belski, Berzarin şi Timoşenko.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.