O secţie de la Spitalul municipal de Boli Contagioase de Copii a fost renovată

Secţia nr. 2 a Spitalului clinic municipal de Boli Contagioase de Copii din capitală a fost redeschisă joi, 29 decembrie, după renovare. Cheltuielile se ridică la peste 4 milioane de lei şi au fost acoperite din bugetul municipal, transmite IPN.

Şeful Direcţiei municipale sănătate, Mihai Moldovanu, a declarat că au fost renovate reţelele de termoficare, de apeduct şi canalizare, saloanele şi coridoarele. Potrivit lui, odată cu renovarea şi a acestei secţii, instituţia este reparată în proporţie de 90%, iar în acest scop au fost cheltuite în jur de 13 milioane de lei. În anul 2018 instituţia va deveni beneficiar în proiectul de eficienţă energetică. Urmează a fi efectuate lucrări la acoperiş, faţadă şi schimbate geamurile.

Mihai Moldovanu a menţionat că acest spital este unica instituţie cu un asemenea profil în ţară şi din aceste considerente, chiar dacă este mică, este suprasolicitată.

O problemă rămâne faptul că nu fiecare salon are apă caldă.  Ludmila Bârca, şefa Spitalului, a declarat că instituţia are cazan de termificare autonom, dar e prevăzut doar pentru livrarea agentului termic, nu şi pentru apă caldă. După reparaţie, acest lucru se va schimba, urmând a fi  ajustate reţelele. Până atunci apa este încălzită cu boilere, dar nu ajunge în toate saloanele. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.