O sărbătoare specială pentru copiii din școala auxiliară nr. 6

 

 

 

 

3 decembrie 2018

 

În fiecare an, la 3 decembrie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități având scopul de a susține drepturile și demnitatea acestora, de a promova toleranța în societate prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Tradițional, în fiecare an, în această zi, Mobiasbancă este alături de discipolii din şcoala auxiliară specializată nr.6, pentru a crea o atmosferă de sărbătoare cu daruri și voie bună copiilor cu nevoi speciale. Fiind integrați în mișcarea Special Olympics, marcarea acestei date s-a desfășurat sub genericul ”Sportul șanselor egale” cu ștafete și probe sportive, dar și cu numere artistice pregătite de către copii.

”Ne mândrim cu voi și ne inspirați prin spiritul de învingători și încrederea în sine pe care le demonstrați atât în competițiile sportive, dar și în activitățile zi de zi. Ca un bun prieten care este alături de Special Olympics din anul 2010, Mobiasbancă va susține deplasarea sportivilor la Jocurile Mondiale Special Olympics din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, care se vor desfășura în martie 2019”, a declarat Viorica Tudos, şef al Departamentului Comunicare şi Calitate.

Programe educative, exerciții de cunoaștere a lumii prin joc și dispozitive senzoriale, dar și activități sportive concepute după un program special adaptat nevoilor copiilor– sunt oferite în cadrul scolii auxiliare speciale nr. 6  într-un sediu renovat, dotat cu toate facilitățile necesare pentru evoluția intelectuală şi fizică a copiilor.

Asociația Special Olympics în Republica Moldova marchează în acest an 50 de ani de la înființare, având misiunea de a încuraja incluziunea socială a copiilor cu dizabilități fizice și intelectuale prin mișcare și activități sportive.

Mobiasbancă este un partener activ al comunităţii prin politica sa de responsabilitate socială corporativă. Arta, cultura, sportul și voluntariatul – sunt directiile principale susținute de către bancă, încurajând integrarea copiilor cu necesităţi speciale, promovând toleranţa şi deschiderea societăţii pentru a oferi şanse egale fiecărei persoane.

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.