O reţea de para-jurişti va acorda asistenţă juridică primară în zonele rurale

Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a semnat astăzi, 9 aprilie, Acordul de colaborare cu Fundaţia Soros-Moldova privind formarea reţelei de para-jurişti pentru asigurarea asistenţei juridice primare în zonele rurale. Astfel, populaţia din zonele pilotate îşi va cunoaşte mai bine drepturile, asigurându-se, în acest mod, funcţionarea mecanismelor legale şi respectarea legislaţiei, fapt ce va conduce la reducerea numărului de litigii costisitoare ce ajung în instanţele de judecată, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei. Acest proiect vine să susţină consolidarea guvernării democratice în Moldova prin participarea largă a populaţiei în procesul decizional la nivel naţional şi local, se spune în comunicat. Para-juriştii vor acorda asistenţă juridică primară membrilor comunităţii, îi vor instrui în domeniul drepturilor omului şi se vor implica în soluţionarea problemelor comunităţii. Va fi constituit un program de instruire a circa 20 de para-jurişti, care să-şi continue activitatea în sistem. Va fi elaborat un set de recomandări pentru organizarea eficientă a lucrului para-juriştilor în comunităţile rurale. Dirijarea proiectului se va face prin intermediul Grupului de Lucru care include reprezentanţi ai Fundaţiei Soros-Moldova, ai Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, ai Reţelei de Asistenţi Sociali, precum şi 3 experţi antrenaţi în proiect şi 2 coordonatori ai activităţii para-juriştilor. Formarea reţelei de para-jurişti în zonele rurale ale Republicii Moldova face parte din cadrul priorităţilor incluse în Proiectului „Asigurarea Bunei Guvernări prin sporirea participării publice”, care este implementat de către Fundaţia Soros-Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.