O porţiune a râului Bâc va fi curăţată pentru a preveni inundaţiile

Municipalitatea a selectat un antreprenor care va curăţa albia râului Bâc în perimetrul străzii Petru Rareş, până la strada Feredeului, pentru a soluţiona problema inundaţiilor în regiunea podului de pe strada Albişoara, din sectorul Râşcani al capitalei, transmite IPN.

Şeful Direcţiei construcţii capitale, Roman Sofroni, a spus că lucrările presupun evacuarea nămolului şi consolidarea malurilor prin betonare pe o porţiune de circa 1,5 kilometri. Costul lucrărilor este de 2,4 milioane de lei. Municipalitatea a alocat deocamdată 250 de mii de lei, pentru prima etapă a lucrărilor.

Lucrările vor începe după ce proiectul va fi aprobat de către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. Se preconizează ca lucrările să fie finalizate până în primăvara anului viitor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.