O persoană a murit, alte două sunt la spital după un atac armat la o bancă

Un bărbat a murit, iar alţi doi sunt internaţi la spital, după un atac armat asupra automobilului de încasare şi transportare a banilor de la o bancă. Cazul a avut loc ieri seara, în jurul orei 22.15, lângă un centru comercial din sectorul Râşcani al capitalei, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău.

Persoana decedată este şoferul automobilului de încasare – locuitor al capitalei, în vârstă de 45 ani. Conform informaţiilor acumulate de la martori, câteva persoane necunoscute au efectuate împuşcături asupra automobilului, după care au fugit cu un alt automobil necunoscut. Experţii au depistat tuburi de calibrul 5,45 mm, care vor fi supuse expertizei balistice pentru a stabili modelul armei de foc. Toţi banii au fost furaţi. Suma totală urmează a fi calculată.

Toate probele şi informaţiile adunate au fost transmise spre examinare angajaţilor Procuraturii Generale.

Şeful secţiei internare a Spitalului de Urgenţă, Ciprian Gherasim, a spus că unul dintre cei răniţi se află în stare extrem gravă, în secţia reanimare. Acesta a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale. Potrivit medicului, bărbatul, de 48 de ani, a fost internat cu leziuni ale ficatului, fractură de braţ şi leziuni la abdomen. Cel de-al doilea bărbat a fost rănit la braţ. El are 43 de ani, a fost internat în secţia microchirurgie şi este în stare stabilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.