O parte din grădiniţe vor fi închise pe timp de vară
Grădiniţele incluse pe foaia de titlu pentru reparaţii vor fi închise pe parcursul verii, iar părinţilor li se va propune să-şi ducă copii la grădiniţele din apropiere. Vor fi închise şi grădiniţele care vor avea o frecvenţă redusă.
Informaţia a fost comunicată la o şedinţă cu managerii instituţiilor de învăţământ preşcolar din municipiul Chişinău de către şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, transmite Info-Prim Neo.
Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a solicitat managerilor că informeze părinţii despre oportunităţile care există. ,,Dacă grădiniţa se închide, educătorul trebuie să negocieze cu părintele şi să-i propună 2-3 grădiniţe din care părintele va putea alege”, a menţionat şefa direcţiei.
Despre programul estival al grădiniţelor Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a subliniat că vor fi organizate mai multe activităţi în aer liber: excursii, discuţii, jocuri. Funcţionara a atenţionat directorii de grădiniţe să acorde o atenţie deosebită alimentaţiei copiilor, păstrării şi preparării produselor perisabile.
În municipiul Chişinău sunt în total 151 de grădiniţe, în care sunt înscrişi peste 32 de mii de copii.