O nouă reţinere pe un dosar BEM

Un om de afaceri a fost reţinut pentru contractarea unui credit de 80 de milioane de lei de la Banca de Economii. Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore de către CNA şi procurorii anticorupţie. Omul de afaceri este bănuit că în anul 2011 ar fi obţinut în mod fraudulos două credite, transmite IPN.

Pe numele acestuia a fost deschisă o cauză penală în temeiul art. 238 Cod Penal, iar dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă sub formă de amendă de până la 60 de mii de lei sau închisoare de la 3 la 8 ani.

Acum câteva zile, alţi doi oameni de afaceri au fost reţinuţi în dosarele ce vizează delapidările de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Este vorba despre directorii companiilor Valiexchimp şi Fuel care sunt învinuiţi de contractarea unor credite în valoare totală de peste jumătate de miliard de lei. Instanţa de judecată a eliberat mandat de arestare pe numele şefului Valiexchimp pe un termen de 30 de zile, iar pe numele celuilalt urmează să se expună la expirarea celor 72 de ore de reţinere.

18 dosare penale ce vizează obţinerea creditelor neperformante de la BEM, Banca Socială şi Unibank au fost transmise în instanţă, o parte dintre acestea aflându-se deja la etapa finală a proceselor de judecată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.