O misiune a OMS este în Moldova pentru a evaluat realizările Programului Naţional de control şi profilaxie a tuberculozei
O misiune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este în vizită de lucru în Moldova, pentru a evalua realizările Programului Naţional de control şi profilaxie a tuberculozei pentru anii 2006-2010, transmite Info-Prim Neo.
Vizita are loc în perioada 7-11 septembrie şi are scopul de a oferi recomandări pentru elaborarea noului program pentru perioada următoare de 5-6 ani. Republica Moldova a înregistrat rezultate bune în combaterea tuberculozei, dar, totodată, încă mai sunt aspecte ce îngrijorează şi necesită soluţionare, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, în anul 2008 în republică s-au înregistrat 4936 cazuri de tuberculoză. Din numărul bolnavilor înregistraţi, 3952 sunt cazuri noi. La copii în vârstă 0-17 ani au fost înregistrate 231 cazuri, incidenţa fiind de 25,9 la 100 000 de copii.
Incidenţa globală a tuberculozei în Republica Moldova s-a micşorat cu 7,3% comparativ cu anul 2007. La încheierea misiunii, experţii vor prezenta MS un raport de evaluare.