O misiune a Băncii Mondiale va evalua situaţia la FISC

În luna septembrie, la iniţiativa Băncii Mondiale, va fi efectuat un diagnostic al situaţiei la Serviciul Fiscal de Stat. Analiza va cuprinde mai multe compartimente – transparenţa, evaluarea bunurilor, viziunea strategică de dezvoltare, eficienţa, serviciile oferite contribuabililor şi controlul efectuat, transmite IPN.

Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), speră că analiza şi concluziile acesteia să fie puse la baza unui viitor proiect susţinut de Banca Mondială, privind  reformarea Fiscului. „Serviciul Fiscal de Stat mizează mult pe această analiză, având în vedere aria de cuprindere şi seriozitatea instituţiei-partener”, a declarat directorul. 

Potrivit lui Ion Prisăcaru, necesitatea reformării Serviciului Fiscal de Stat din punct de vedere instituţional este evidentă. Structura actuală – IFPS şi inspectoratele fiscale teritoriale – nu este nici optimală, nici eficientă. IFPS ar trebui să devină un centru metodologic, de planificare şi organizare a activităţilor strategice şi de monitorizare a inspectoratelor fiscale teritoriale, a mai spus directorul instituţiei.

Se discută, de asemenea, despre crearea unor  inspectorate fiscale specializate, de exemplu în domeniul executării silite a obligaţiilor fiscale, în domeniul controalelor fiscale.

Analiza diagnostică va fi efectuată de către o misiune a Băncii Mondiale, timp de două săptămâni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.