O minoră a decedat într-un accident de circulaţie produs în capitală
O minoră a decedat într-un accident de circulaţie produs în capitală. Şoferul care a lovit fata a părăsit locul accidentului, fiind depistat de către agenţii de circulaţie după mai multe ore de căutări.
Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că tragedia s-a produs duminică, 28 octombrie, în jur de ora 21.00, la intersecţia străzilor Mihai Sadoveanu şi Alecu Russo. Irina Grâu, de 15 ani, a fost izbită violent de un autoturism şi aruncată pe banda opusă, unde a mai fost lovită de un Volkswagen-Golf. Din cauza traumelor grave fata a decedat pe loc.
Timp de mai multe ore Poliţia Rutieră a căutat vinovatul, depistând maşina într-o parcare de pe str. Alba Iulia. Automobilul BMW-520 avea semne caracteristice unei tamponări de pieton. Şoferul de 30 de ani a fost reţinut pentru omor din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Poliţia Rutieră solicită ajutor în identificarea unei femei, care a murit după un accident rutier, petrecut la 27 octombrie în jur de ora 3.00 pe traseul Chişinău-Bălţi, la 9 km de la ieşirea din capitală. Femeia a fost lovită de un automobil Daewoo-Nexia, taxi 1422, şi a decedat la Spitalul de Urgenţă, unde a fost transportată. Victima avea vârsta de aproximativ 35-40 de ani, înălţimea 170-175 cm, păr negru. Era îmbrăcată într-o scurtă neagră cu dungi albe, pulover roz, pantaloni gri. Toţi care pot oferi informaţii sunt rugaşi să apeleze numerele de telefoane 27-25-01, 88-92-09 sau 902.
Pe parcursul zilei de luni, 29 octombrie, au fost înregistrate 5 accidente de circulaţie cu 5 persoane traumatizate şi 13 accidente fără victime. Agenţii de circulaţie au aplicat amenzi la 33 de conductori auto, inclusiv 70 pentru viteză excesivă şi 16 pentru aflarea la volan în stare de ebrietate.