O maşină cu patru bărbaţi s-a răsturnat pe traseu, între localităţile Ciufleşti, raionul Căuşeni, şi Batâr, raionul Cimişlia. Accidentul s-a produs aseară, 24 aprilie, către ora 23.00. Un pasager, în vârstă de 30 de ani, a decedat pe loc, transmite IPN.
Potrivit ofiţerului de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Căuşeni, Sergiu Boran, şoferul autoturismului, în vârstă de 43 de ani, era în stare avansată de ebrietate. Acesta s-a ales cu zgârieturi neînsemnate, fiind externat din spital în această dimineaţă.
Alţi doi pasageri, de 24 şi 37 de ani, rămân spitalizaţi. Băiatul de 24 de ani, diagnosticat cu traumă cranio-cerebrală, a fost transportat la Chişinău.
Potrivit ofiţerului de urmărire penală, autoturismul a derapat de pe traseu pe o distanţă de 100 de metri şi s-a răsturnat într-un şanţ. Dacă va fi găsit vinovat şoferul riscă închisoare de la 4 la 8 ani, cu privarea de a conduce autoturismul pe o perioadă de la 4 la 5 ani.
Toţi cei implicaţi în accident sunt din localitatea Batâr.