O iniţiativă legislativă a opoziţiei – apreciată de experţi, dar considerată vulnerabilă

Experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) constată că este bună iniţiativa legislativă a unor deputaţi comunişti de a redirecţiona 50% din banii obţinuţi din accizele la ţigări pentru fondul de asigurări în medicină. Cu toate acestea, experţii au depistat mai multe carenţe în proiect, care pot duce, fie la refuzul de a-l  vota în Parlament, fie ulterior la declararea iniţiativei drept neconstituţională.

Viorel Pârvan, expertul care a analizat proiectul de lege, a comunicat, într-o conferinţă de presă la IPN, că iniţiativa legislativă nu are avizele necesare. Nu s-au expus nici autorităţile locale, nici Compania Naţională pentru Asigurări în Medicină, care este responsabilă de acest domeniu. De asemenea, nu este nici avizul Guvernului. Or, Constituţia prevede că orice iniţiativă legislativă de micşorare sau majorare a resurselor bugetului de stat necesită avizarea executivului.

Expertul a mai remarcat că acest proiect de lege nu a fost supus dezbaterilor publice, ceea ce înseamnă că nici societatea civilă nu s-a expus pe marginea lui. Autorii nu au prezentat nicio argumentare economico-financiară, ceea ce nu se admite în cazul când se planifică redirecţionarea unor surse financiare stabilite în buget pentru alt domeniu.

Potrivit autorilor proiectului, din majorarea accizelor la ţigări urmează ca bugetul de stat să acumuleze circa 1,2 miliarde de lei. Astfel 600 de milioane, conform proiectului, urmează să fie redirecţionaţi către fondurile de asigurare medicală obligatorie, dat fiind efectul distructiv pe care îl are fumatul asupra sănătăţii populaţiei.

Preşedintele Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), Galina Bostan, a declarat că, deşi iniţiativa legislativă este foarte bună, aceasta riscă să nu fie adoptată în Parlament pe motiv că este înaintată de către opoziţia comunistă. În context, CAPC face apel către autorii iniţiativei să elimine cât de curând carenţele din proiect, iar către coaliţia de guvernământ să susţină iniţiativele bune venite de la opoziţie.

Analiza CAPC este parte a proiectului „Expertiza coruptibilităţii proiectelor actelor normative şi legislative”, susţinut financiar de MATRA Rule of Law and Good Governance Programme from Kingdom of the Netherlands.

  • viorel parvan despre initiativa.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.