O gunoişte din aproierea localităţii Ciorescu a luat foc

O gunoişte situată între localităţile Ciorescu şi Cricova din municipiul Chişinău a luat foc în după-amiaza zilei de luni, 4 aprilie. Solicitată de IPN, ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a declarat că incendiul a izbucnit pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi.

În preajma zonei unde s-a declanşat incendiul a apărut fum dens şi în cantităţi mari întrucât pe terioriul gunoiştii erau depozitate materiale din masă plastică. Pompierii au localizat incendiul, astfel, în prezent nu există niciun pericol de extindere.

De pe urma incendiului nicio persoană nu a avut de suferit. Oamenii legii urmează să stabilească toate cauzele producerii incidentului, aceştia nu exclud şi ipoteza incendierii intenţionate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.